Ion - Liviu Rebreanu
Despre Ion - Liviu Rebreanu
Romanul "Ion" semnat de Liviu Rebreanu reprezinta monografia realitatilor satului ardelean, schitand conflictul nascut din lupta inversunata pentru pamant la inceput de secol al douazecilea.
"Glasul Pamantului" debuteaza cu descrierea drumului catre satul Pripas, cu imaginea crucii strambe de care este rastignit Iisus cu chipul spalat de ploi, cu o cununa de flori vestede la picioarele Sale. Imaginea satului devine simbol de-a lungul romanului, nu doar in debutul si finalul sau ci si in desfasurarea actiunii sugerand viata tensionata, necazurile personajelor si destinul tragic al lui Ion si al Anei.
Intr-o duminica vesela locuitorii din Pripas sunt adunati la hora traditionala, in curtea vaduvei lui Maxim Oprea, Todosia. Sunt prezenti oamenii din fruntea satului - invatatorul Herdelea alaturi de familie si preotul Belciug cu "bocotanii" sai. Hora si desfasurarea acestui eveniment sunt o pagina etnografica remarcabila prin jocul traditional, prin candoarea fetelor si vigoarea baietilor, prin lauta muzicantilor ce compun imaginea ritmului impetuos. Ion este atras de frumoasa Florica insa o curteaza pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, posesor de pamant, cel care il face de ras in sat pe tanar numindu-l "sarantoc". Ion este fiul lui Alexandru Glanetasu care a pierdut avutia Zenobiei odata cu trecerea timpului. Vasile Baciu, tatal Anei, s-a insurat tot din interes cu mama Anei insa, om vrednic fiind, a sporit averea pentru a-i asigura fiicei zestre la casatorie. Ion, tanar mandru si harnic dar sarac profita de inocenta Anei, obligand-l pe Vasile Baciu sa i-o dea de sotie alaturi de o parte din pamanturi. Ana si zestrea sa vin laolalta cu situatie sociala, satisfacerea orgoliului si demnitate umana pentru Ion.
Intr-un alt plan al romanului, Herdelea si familia sa au propriile necazuri. Invatatorul si-a zidit casa pe un lot de pamant apartinand bisericii cu acordul parintelui Belciug, figura impozanta in viata satului, om respectat si temut in colectivitate. Insa relatiile dintre cei doi se strica in timp iar dascalul este cuprins de teama ca ar putea pierde tot, ajungand pe drumuri cu familia sa.
De-a lungul povestii lui Rebreanu observam ca in Pripas mentalitatea colectiva este dominata de ideea ca agoniseala impune respect astfel ca relatiile sociale intre saraci si bogati, intre rost si patima sunt tensionate, dand nastere unei adevarate lupte aprigi pentru existenta. Destinele protagonistilor sunt determinate de aceasta optica, de faptul ca familia creste pe baza interesului economic si nu pe al sentimentelor. In satul ardelenesc, femeia reprezinta zestre, doua brate pentru munca, o producatoare de copii. Soarta Anei este cruda, insa nu cu mult deosebita de cea a femeii in acele vremuri. Este batuta de sot si de tata, lipsita de sprijin moral, respinsa si debusolata. Spune adio tuturor spanzurandu-se. Florica, parasita de Ion, se bucura de norocul de a-l fi intalnit pe George si se casatoreste cu el in ciuda dragostei arzatoare ce o poarta pentru eroul romanului. Cea de-a doua parte a romanului, "Glasul iubirii" descrie patima lui Ion, patima pentru pamant dar indeosebi cea pentru Florica. Asezat la casa lui, Ion nu se multumeste cu pamantul dobandit si ravneste la vechea sa dragoste, Florica. Finalul lui Ion este unul naprasnic, fiind ucis de George Bulbuc, cel care-l surprinde iubindu-se cu nevasta sa. Liviu Rebreanu propune o crima pasionala ca sfarsit al patimasului Ion. Finalul cartii se constituie in imaginea satului adunat inaintea noii biserici pentru sfintire, descriind inca o data drumul ce iese din Pripas, sat in care viata isi urmeaza un curs firesc. Peisajul ramane acelasi, de parca nimic nu s-ar fi schimbat - cativa s-au stins si altii le-au luat locul.
"Ion" ilustreaza o lume in care statutul social al individului se stabileste in functie de posesiuni, mecanism ce justifica actiunile intreprinse de personajele romanului. Ion al Glanetasului, figura centrala a operei lui Rebreanu, este personajul reprezentativ al colectivitatii umane cu care se identifica prin mentalitatea paturii taranesti si a timpurilor de care aceasta apartine.